ganduri

Vincero perdero...

2009-03-20T07:04:00.004+02:00

E vineri, e dimineata, si parca mai mult ca oricand, creierul m-a imboldit sa scriu pe blog. Un iures de ganduri imi copleseste mintea, cand eram mai tanar imi placea sa cred ca pe masura ce am mai multe ganduri cu atat mi se increteste parul mai tare :). M-am trezit devreme, cu melodia lui Chilian in cap, "Chiar daca", si acum dupa ce am vazut videoclipul m-a cuprins un val de nostalgie. http://www.youtube.com/watch?v=wiUMA1KOunQ&feature=related - pentru cei care vor sa vada ceva frumos si emotionant! Foarte reusita realizarea videoclipului, sincer pe mine m-a induiosat mai mult decat as fi crezut. Gandul mi-a zburat, instantaneu, la trecutul meu, care pot sa spun ca a fost foarte tumultos, trecut care a lasat in sufletul meu rani mai mai mult sau mai putin adanci, episoade ale trecutului care s-au intiparit atat de bine in memorie, incat uneori ma enervez ca nu pot sa sterg ceea ce vreau...
Fara sa vreau revin la intrebari existentiale, la rostul vietii si al omului pe pamant. Ce ciudat e omul, si cat se lupta chiar daca stie ca eternitatea e o himera, si ca el exista pe acest pamant doar pentru un timp...iar timpul e relativ...
Cred ca e foarte important sa iti traiesti viata asa cum ti-o doresti, iar acest lucru imi explica foarte mult comportamentul oamenilor si ambitiile fiecaruia. Visul meu in viata este de a calatori pe tot intinsul globului, sa vad natura in toata splendoarea ei, sa cunosc civilazatii noi, sa intru in contact cu oameni care provin din diverse medii si tari cu culturi straine mie, si spre multumirea mea sufleteasca cred ca dupa ce am ratacit multi ani in negura nelinistii sufletesti si in bezna drumului care numai nu vroia sa se contureze, cred ca in sfarsit vad luminita la care trebuie sa ajung, iar pasii mei mai sovaielnici acum ce-i drept, se indreapta incet dar sigur spre telul meu din viata.
E ciudat, momentan a pus pe mine stapanire un sentiment care imi face inima sa bata mai puternic, parca sunt in prima zi de scoala, atunci cand ochii mei inocenti si mintea mea pura descopereau incet noua lume in care am intrat. Parca ma si vad un mic ingeras, care trecuse putin de 6 ani, stand in prima banca, auzind in gand vocea imperativa a mamei "sa fii ochi si urechi la scoala" :), iar eu stateam atat de cuminte cu mainile la spate si ma tot minunam de autoritatea invatatoarei si modul ei maleabil si actoricesc de a interactiona cu noi. Ce mult a trecut de atunci, nu imi vine sa cred. Zilele acestea am gasit o poza de cand ne-a facut pionieri, si m-am amuzat teribil de cum aratam atunci :)

Au trecut ani si viata s-a schimbat...In momentul de fata pot sa spun ca ma bucur de ceea ce imi ofera viata. M-am reapucat de sport, si inima imi vibreaza la fiecare concurs pe care il alerg, si ceea ce e foarte ciudat e faptul ca parca traiesc aceleasi emotii ca atunci cand eram mic si descopeream cu inocenta care ma caracteriza atunci acest sport frumos care are ca si cadrul de desfasurare aceasta minune a lumii si anume natura. Nu ma surprinde deloc cat de fascinat eram de munti, cat demult imi placea sa alerg prin padure, sa aud susurul izvoarelor, ciripitul pasarilor, cat de amuzant era sa ma mai intersectez cu cate o caprioara si sa fugim amandoi ca nebunii de speriati ce eram fiecare de aparitia celuilat :) M-am intors in acest sport, pentru ca aici mi-am regasit linistea sufleteasca, pentru ca atunci cand sunt singur si alerg pe potecile padurilor, simt ca traiesc cu adevarat, simt ca sunt liber si in acele momente simt ca sunt fericit, departe de salbaticia din oras, de oameni rai si perfizi, de locuri aglomerate si zgomotoase, de masini cu motoare turate, de imbecili care se dau in spectacol...Vincero perdero...

Retraiesc un vis al copilariei, si incerc sa fac sa mi se implineasca, imi doresc sa ating performanta in acest sport, sa ating acea performanta pe care mi-am dorit-o toata viata, si e ciudat ca sunt manat de aceste ambitii care nu imi aduc nimic din bunurile pe care si le doreste un om normal. Ieri cand alergam printr-o padure, si era frig, si alergam de rupeam printr-un desis care imi sficuia pielea, iar picioarele mele se incapatanau sa ocoleasca potecuta aceea mica plina de noroi, iar frigul imi intra in piele atat de necrutator, m-a fulgerat un gand: oare de ce fac eu acest lucru, in loc sa stau la caldurica. Si tot atunci aproape instantaneu mi-am dat raspunsul: pentru ca iubesc sa fac acest lucru, pentru ca e o lupta cu vitregiile naturii, pentru frumusetea pe care ti-o arata atunci cand o deranjezi chiar daca ii violezi intimitatea, pentru ca trebuie sa platesti si tu tribut pentru ca o trezesti din eternitatea care o inconjoara, pentru ca nu vad un lucru mai frumos decat alergand intr-un astfel de peisaj mirific, si chiar daca atunci cand ajung la sosire, imi numar zgariiturile, si rememorez prin ceea ce am trecut, simt ca sunt cu adevarat fericit si liber ca pasarea cerului.

Vom vedea ce imi rezolva viitorul, insa sunt convins ca pana la urma am sa ajung acolo unde imi doresc. Un singur lucru ma intristeaza, si anume faptul ca nu mai am anii pe care mi doresc pentru o astfel de performanta, dupa cum spuneam totul e relativ, iar cel mai mare dusman al nostru e timpul...

Vincero perdero...the rest is silence...

Muntele - love of my life

2009-01-29T00:33:00.003+02:00

Nu am mai scris demult pe blog, si parca ma mustra un pic constiinta. In seara asta am recitit cateva postari si chiar daca pic de somn (astazi am facut un drum de Cluj, am avut si un examen), am simtit nevoia de a scrie.
E ora, 00:40, si mi s-a facut un dor teribil de munte. Muntele - love of my life :) Stau cateodata si ma gandesc ce as face daca aceasta minune a lumii nu ar exista. Muntele, este paradisul meu, este locul unde imi regasesc linistea sufleteasca, acolo in salbaticie, la mare altitudine, ma simt mai aproape de Divinitate, imi aud sufletul si gandurile parca se lasa purtate de adierea vantului. Soarele imi zambeste, iarba verde imi readuce optimismul in suflet, freamatul crengilor si ciripitul pasarilor intregesc peisajul mirific si atmosfera de basm care ma inconjoara, o lume pe care se pare ca putini reusesc sa o perceapa si sa o aprecieze la adevarata valoare. Muntele, acest colos care il am cu mine tot timpul in suflet. Fara sa vreau m-am gandit ca nu suntem nemuritori, si sincer, chiar daca acest gand ma intristeaza, ma face sa fiu realist. Sincer imi doresc sa raman pe munte viata de dincolo, sa troienesc padurile si versantii impaduriti, sa ascult susurul izvoarelor si ciripitul pasarilor. Si cand ma gandesc ca Adi a murit din dragoste de munte, in februarie 2004, cand l-a prins avalansa, ma revolt ca natura l-a vrut atat de repede. E trist ceea ce s-a intamplat, insa amintirea lui va ramane vie si vesnica in sufletul meu. Ma tot gandesc cat de vast e sufletul omului, e mai mare decat imensitatea marilor. Cate persoane s-au adapostit in sufletul meu, cate mi-au marcat existenta, si cat de multe si-au castigat un loc in sufletul meu brazdat de negura amintirilor. Zilele acestea am stat si am reflecta asupra vietii mele, asupra trecutului, si am simtit mai mult ca niciodata sa clarific anumite lucruri cu anumite persoane care la un moment dat au trecut prin viata mea. A fost o experienta interesanta, faptul ca am lasat garda jos, si gandurile ascunse si am lasat sa iasa la iveala adevaratele sentimente din acea perioada. Sunt convins ca sinceritatea mea a dat serios de gandit celor cateva persoane cu care am discutat. Cat de tumultoasa e viata, si cat de mici suntem noi in imensitatea Universului. Dar uite ca m-am departat de subiect, adevarul e ca gandurile imi invadeaza mintea cu o viteza coplesitoare, si le astern in masura in care ele devin din ce in ce mai puternice. E un lucru bun sa iti lasi gandurile in voia lor, si e o experienta interesanta sa le asterni pe hartie. Stau uneori si ma minunez cate ganduri imi trec prin cap, si ma amuza gandul ca omul este atat de complex si nici macar nu realizeaza.
E deja 1 noaptea, ascult o piesa faina de la Cenaclul Flacara, si retraiesc cu ochii mintii cateva momente frumoase din viata mea. "Opreste timpul, stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire, si totusi, te rog, opreste Doamne ceasornicul cu care ne masuri destramarea". Cred ca ingerasul meu doarme la aceasta ora, si sincer astept momentul cand are sa vina si am sa o tin in brate, si am sa adorm cu zambetul pe buze, impacat cu mine insumi si cu gandul ca viata, totusi e frumoasa. Mi-e dor de ea, si sincer sa fiu, sufletul meu e greu incercat de sentimente contradictorii. Cred ca fiecare om a ramas marcat de relatiile anterioare, si fara sa vrea isi creaza un mecanism de autoaparare. Ma tot intreb ce o sa-mi rezerve viitorul. Ma gandesc ca m-am schimbat mult in ultimii ani, chiar daca nu arat lucrul acesta. Ma amuza faptul ca apropiatii ma vad la fel de iresponsabil, rebel si fluturas de noapte. Ma amuz copios, sincer sa fiu, de cum sunt perceput de cei din viata mea. Oare chiar asa de bun actor sunt, incat sa las in urma doar ceea ce doresc. The answer my friend is blowing in the wind...
E tarziu. gandurile imi sunt modelate de paharul de vin pe care i degust cu atata placere, si dupa cum spunea cineva "in vino e veritas"(sper ca am scris corect :)), cred ca ceea ce imi zboara acum prin minte astern inconstient, ganduri sincere, necenzurate. Cred ca Paunescu spunea, ca atunci cand nu iti exprimi un gand, e ca si cum ai omora un porumbel...ganduri, ganduri, ganduri...Mi-e dor de munte, si faptul ca maine voi pleca intr-o zona muntoasa, ma face sa tresalt de bucurie, si sa ma gandesc la ziua de maine ca un copil care asteapta cadourile pe care i le lasa Mos Craciun sub brad...Cred ca deja aberez... :)
Voi incheia cu cuvintele lui Florian Pitis:"Daca v-au placut bufonii, mai poftiti si altadata!"
Gandul imi zboara la ingerasul meu :) Mai spun doar atat, puiu: Promit!
Noapte buna tuturor!

Demonii subconstientului

2008-11-18T07:19:00.004+02:00

E dimineata, destul de devreme pentru mine. Sincer as mai fi dormit, dar nu mi-a dat pace un cosmar. Urat cosmar si atat de veridic. Cand m-am trezit m-am bucurat ca a fost doar un vis urat si eu sunt bine merci la adapostul camerei mele. Ciudat, actiunea se petrecea la Timisora, eram undeva la facultate la cursuri, si tocmai priveam pe fereastra la niste parapantisti care aterizasera mai repede si coborau pe fund pe pamantul faramitat, si sincer sa fiu in adancul sufletului ii invidiam pentru libertatea lor. La putin timp m-am uitat din nou in sus si am inghtetat la imaginea pe care am vazut-o, creasta muntelui, care era compusa din pamant afanat (strange - asa avalansa nu am vazut niciodata), dintr-o data s-a naruit la vale in cascade imense. Tinerii care erau jos si se asezasera la masa nu au mai apucat sa faca mare lucru si pamantul i-a inghitit. Ce e mai ciudat, e faptul ca toti din cladire am alergat la locul tragediei, unde totul era ingropat. Doar eu am reusit sa fac un salt in timp, si sa ma intorc cu 5 minute in urma si am reusit sa vad cu proprii ochi ce s-a intamplat cu adevarat si prin ce momente grele au trecut tinerii cand a venit peste ei avalansa. Fara sa vreau m-am gandit la Adi, si la restul, Dumnezeu, sa-i ierte, si nu vreau sa-mi inchipui ce clipe au trait cand au fost ingropati de avalansa. Ciudat acest vis. Sora-mea imi spunea ieri ca totul se intampla cu un scop, ma tot intreb care a fost scopul acestui cosmar. Oare cineva incearca sa-mi spuna sa ma trezesc mai repede si sa ma apuc de treaba :)
Imi mai amintesc de un lucru din acest vis: privirea impietrita de spaima a unei amice de-a mea, gand care ma duce la faptul ca recent si ea a pierdut pe cineva din familie :( Cat de ciudat iti actioneaza subconstientul!
Una peste alta dupa ce m-am trezit, am deschis calculatorul si am vazut ceva care m-a facut sa zambesc :) Ultimul film descarcat de calculator este LOST! Verry interesting! Am sa incep sa cred in premonitii :)))
E o noua zi si trebuie sa fim optimisti! Life is not so bad after all!

Repetabila povara ...

2008-11-12T07:52:00.004+02:00

Aseara cand am iesit putin afara, m-au trecut fiorii. Aerul rece mi-a umplut plamanii, fata s-a imbujorat, iar gandul ca vine iarna a pus dintr-o data stapanire pe mine. Acest anotimp atat de drag mie, anotimp care ma duce cu gandul la atatea momente placute din viata mea. E ciudat ce efect poate sa aiba iarna asupra mea. Devin mult mai linistit, mai impacat cu mine insumi, iarna imi da timp sa cuget asupra existentei mele, imi bucura viata prin fulgii zglobii de nea care danseaza uneori in aerul iernatic, fulgi care fara voia lor imi rascolesc deopotriva mintea si sufletul...
Iarna ma duce cu gandul la sarbatori, atunci cand fiecare accepta ceea ce este si in mijlocul familiei e mult mai impacat cu sine. Ciudat, aproape zece ani mi-am facut sarbatorile departe de familie, undeva in munti, dar cu o alta familie, familia orientarii :) E drept ca in primii ani, imi lipseau atat de mult, prajiturile pe care le facea mama, momentele cand prepara aceste bunatati cand eu si fratele meu dadeam iama in creme si blaturi, si saraca mama nu mai stia cum sa le ascunda de noi, sa nu le mancam inainte sa fie gata de tot prajiturile :) Imi lipsesc acele momente, imi lipseste atmosfera aceea cand toata lumea lenevea la caldurica, si cantau divinele colinde ale lui Stefan Hrusca, imi lipsesc acele zile cand eram in cantonament la Pionerul si mergeam la colindat la bucatarese sa primim si noi o gogoasa sau doua in plus. Imi lipsesc diminetile in care ieseam la inviorare pe jumatate adormiti, cu noaptea in cap si nu am sa uit niciodata ce sentimente de liniste sufleteasca si fericire incercam cand ma intorceam si ma confundam cu frumusetea peisajului, cu brazii troieniti de zapada care ne vegheau cu atata strasnicie alergarea noastra de dimineata, totul parca era rupt din realitate, o liniste deplina, o natura inmbracata cu vesmant argintiu care se completa atat de bine cu bucuria sufletului meu de ingeras :) Daca inchid ochii si acum pot sa retraiesc acele momente, parca ma si vad cum alergam vadit impresionat si ma gandesc ca ramaneam fara grai de fiecare data la vederea peisajului mirific. Daca stau sa ma gandesc bine, nu stiu sa fi incercat o fericire mai mare sufleteasca si o impacare cu mine insumi decat atunci in acele dimineti linistite...
Au trecut ani si viata s-a schimbat, se pare ca vine o noua iarna, si daca lucrurile merg asa cum imi doresc s-ar putea ca la finalul lunii decembrie, sa imi petrec vreo zece zile la munte. Sunt curios ce sentimente ma vor incerca, insa sunt convins ca nu voi trai atat de intens ca atunci la varsta copilariei.
Iarna traiesc cele mai ciudate sentimente. Iarna, imi doresc sa am parintii mai aproape, sa fiu cu familia, sa nu mai fiu si eu cel putin pentru cateva zile un lup alb singuratic, cum m-a catalogat cineva... In ultimii ani, de Craciun am fost la tara la parinti, si sincer sufletul mi-a tremurat puternic cand am vazut ca parul le e din ce in ce mai alb, ca nu mai sunt atat de vigurosi, ca miscarile le-au devenit mai lente, ca au mai multe toane, ca au inceput sa accepte cu atata seninatate ca la un moment dat vor parasi aceasta lume..."enigmatici si cuminti terminandu-si rostul lor, langa noi se sting si mor dragii nostri, dragi parinti, cheama-i Doamne inapoi ca si asa au dus-o prost, si fa-i tineri cum au fost fa-i mai tineri decat noi..."
Ce ciudata e viata, si cat de mult ne zbatem sa obtinem ceea ce ne dorim, in loc sa traim efectiv si sa ne bucuram de frumusetile pe care ti le presara Dumnezeu de-a lungul drumului anevoios, dar scurt al vietii tale :(
" Opreste timpul, stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire, si totusi, te rog, opreste Doamne ceasornicul cu care ne masuri destramarea..."

:(

2008-10-27T19:09:00.002+02:00

Toata viata mea am facut greseala sa am incredere in oameni, si aprope de fiecare data m-au dezamagit. Problema e ca numai nu ma invat minte. E ciudat cat de mult se schimba omul atunci cand cel de langa el nu face ceea ce-i place, cat de radical poate gandi, si cat de abject si necrutator poate fi fata de cel pe care il placea. Ma tot mir si numai nu gasesc un raspuns :( Zilele acestea am ramas din nou surprins de cata rautate zace in unii, si sincer astazi am ramas din nou cu un gust amar. Ma tot gandesc daca am avut sau daca am prieteni adevarati, adica acei oameni pe care te poti baza toata viata. Mai bine nu analizez prea in detaliu pentru ca s-ar putea sa-mi schimb total parerea despre oameni :( Si ma doare ca am ajuns la concluzia, ca femeile sunt atat de vipere si atat de razbunatoare. Ma incearca un sentiment de dezgust, cum nu am mai incercat demult. Si ceea ce ma doare mai tare e faptul, ca ele se cred niste doamne in adevaratul sens al cuvantului. Mi se face scarba!
Totusi e bine sa vad partea buna a lucrurilor, acum cand aveam mai mare nevoie de prieteni, s-a facut selectia atat de bine. Cei care pozau doar in ipostaza de prieten au reusit sa se autoexcluda, prin faptul ca de abia au asteptat momentul prielnic "sa-mi dea in cap", e drept, au facut-o cu atata gratie incat au reusit sa pozeze in ipostaze de victime.Ma amuza situatia si ma intriga in acelasi timp!Dar nu are importanta. Intr-un fel ma bucur ca trec prin aceste momente, deoarece acum am ocazia sa vad care imi sunt adevaratii prieteni! Din pacate sunt mai putini decat m-am asteptat, dar asta e viata!
Inchei seara putin dezamagit de lumea care m-a inconjurat, insa fericit ca mai sunt oameni care mi-au ramas alaturi. Sunt la fel de optimist si plin de viata, si sunt sigur ca totul va fi bine, si faptul ca am descoperit ceea ce am avut langa mine nu o sa umbreasca nici o clipa fericirea pe care o port in suflet!

Pentru ca imi doresc...

2008-10-13T07:51:00.005+03:00

E 13 octombrie, e luni, e dimineata, e o noua zi, o noua saptamana, un nou inceput. Nu demult m-am trezit, dupa o noapte cu vise mai mult sau mai putin frumoase, cert e ca nu pot sa zic ca e una dintre cele mai bune zile ale mele. Ma tot gandesc, la lumea aceasta, ma tot gandesc ca suntem niste actori pe scena vietii, si ma tot mir cate sacrificii face fiecare ca sa o duca mai bine. Ma intristeaza faptul ca esti nevoit sa renunti la atatea lucruri pentru a reusi sa obtii un lucru. E adevarat ca satisfactia este foarte mare, dar parca viata e prea scurta pentru a face atatea sacrificii. Lucrul acesta ma duce din nou la gandul ca fiecare om are asteptarile lui si fiecare om simte ca e impacat cu el insusi numai dupa ce realizeaza ceea ce si-a propus. Si acum imi incolteste gandul ca fiecare om e unic in felul lui, fiecare are telurile lui ascunse, fiecare lupta pentru ceva pe care el in inconstienta lui crede ca e vital sa il aiba, si se simte atat de nenorocit daca nu reuseste. Cred ca e o competitie acerba in viata aceasta, fiecare lupta cu el insusi si cei mai ambitiosi isi depasesc de atatea ori limitele. Dar oare de ce are nevoie omul ca sa fie linistit si fericit, oare ce pretinde fiecare de la viata?
Ultimele zile am fost plecat din Baia Mare, si am hoinarit vreo 2000 de km la bordul masinii. A fost interesant, am intalnit oameni noi, mentalitati diferite, am vazut ce idealuri au unii, am observat fara sa vreau (si am ramas putin surprins) ce ii multumeste pe unii si spre ce se canalizeaza toate eforturile lor. Eu nu cred ca am fost niciodata materialist, a fost o vreme cand aruncam cu banii in stanga si in dreapta doar ca sa-mi traiesc viata la intensitate maxima, doar ca sa o fac fericita, cel putin pentru o clipa pe partenera de langa mine. Sunt convins ca nu am reusit de fiecare data, dar cel putin am incercat. Zambesc un pic amar la amintirea zilelor lasate in urma. Ciudat, dar zilele trecute mi-am revazut doua foste prietene, care mi-au marcat viata in anii cand am fost cu ele. Clujul, oras drag mie inca de mic. A fost o vreme cand inima imi tresarea cu fiecare km in drumul meu spre Cluj.... Soarta a facut sa nu mearga relatia, dar eu zic ca asa a fost sa fie. Am revazut-o, duminica dimineata, la fel de frumoasa, la fel de sigura pe ea, coordonand cu atata siguranta toata activitatea. Mi-a fost de ajuns doar o clipa sa rememorez clipele frumoase petrecute impreuna si sa-i simt fermitatea si hotararea din ochi. Am admirat-o intotdeauna pentru hotararea cu care se lupta cu viata si ii pretinde fericirea. Ma amuza faptul, ca acum cand am vazut-o isi pastra aceeasi mimica de om imbatabil, si nu afisa nimic din oboseala ultimelor nopti nedormite. Mi-as fi dorit sa stau cu ea mai mult la povesti, cu atat mai mult cu cat nu am mai vazut-o de aproape trei ani. Inima a tresarit la vederea ei, lucru care imi confirma pentru a nu stiu cata oara, ca fiecare femeie care a trecut prin viata mea a lasat urme in sufletul meu...

Au trecut anii si viata s-a schimbat...
...ea isi urmeaza dumul pe care singura si l-a ales si cred ca si-a gasit fericirea alaturi de partenerul ei de viata. Ma bucur pentru ea, si sper ca odata si odata sa ne intalnim fericiti, fiecare asezat la casa lui si cu copiii de manuta :)
Tot ieri am revazut-o pe o alta prietena care mi-a marcat existenta in anii 2002-2003. S-a reantors in tara, e drept ca pentru putina vreme. Am stat la un suc, si stand si privind-o cum imi povestea, mi-am revazut cu ochii mintii intreaga relatie cu ea. Ciudat e faptul ca acei ani in care am fost impreuna mi se par atat de indepartati, si parca au fost in alta viata.

Au trecut ani si viata s-a schimbat...

...eu m-am schimbat foarte mult de atunci, am alte standarde in viata, am alte prioritati, ma lupt pentru ceea ce vreau, sunt mai calit mai optimist, mai sigur, mai puternic si mai necrutator in relatiile cu oameni. Am devenit un om destul de pragmatic, lucru care nu pot sa spun ca imi place foarte mult. Dar ma gandesc ca viata asta m-a facut asa, si poate ca a trebuit sa trec prin foarte multe ca sa devin un astfel de om. Ieri pe terasa la un moment dat zambetul mi-a luminat fara sa vreau fata si un val atat de puternic de siguranta si optimism a pus stapanire pe mine. E ciudat, dar pentru prima data stiu ce imi doresc de la viata, si zambesc sfidator greutatilor pe care sunt convins ca le voi intalni pe drumul anevois spre tel. Dar ma gandesc ca sigur am sa razbesc si am sa ajung acolo unde imi doresc. Eu zic ca in ultimii doi ani am inceput sa ma schimb incet incet si sa privesc cu alti ochi viata :)
Si trebuie sa recunosc ca a trebuit sa fiu la pamant, acolo la cel mai de jos nivel, ca sa ma ridic si sa renasc din propria cenusa ca sa inteleg ca doar eu sunt singurul vinovat de situatia in care ma zbat. E drept ca o vreme nu am inteles de ce mi-a dat Dumnezeu atatea, si de ce m-a trimis pe cea mai de jos treapta vietii mele, dar acum inteleg ca facut-o pentru binele meu. Si sunt convins ca Dumnezeu, nu da omului mai mult decat poate duce.

Au trecut ani si viata s-a schimbat...

Acum la 31 de ani, viata mea a capatat un nou sens. Incet incet lucrurile se aseaza si pentru mine si parca imi recastig pe zi ce trece linistea sufleteasca. Am redescoperit din nou sportul care a fost hotarator pentru existenta mea si care m-a facut ceea ce sunt acum, si cred ca am sa ma dedic acestei activitati toata viata. Am reantalnit o fata pe care o stiu de cand eram copil, cu care practic am copilarit si ne-am automodelat in acelasi mediu. E ciudat cum Dumnezeu a vrut sa ne intalnim tocmai acum cand viata mea incepea sa se schimbe radical! Munca pe care o voi face de acum incolo are atat de multe in comun cu sportul meu preferat, incat ma amuza gandul ca voi petrece atat de mult timp liber si in mediul meu prielnic. Voi fi ca un soim care va survola vazduhul :)

The answer my friends is blowing in the wind...

Ganduri...

2008-09-23T23:26:00.004+03:00

Ma gandesc ca viata e frumoasa uneori...

Inger sau demon

2008-08-08T20:22:00.004+03:00

Iar e vineri, a mai trecut o saptamana. Sunt singur si melancolic, linistea casei si muzica ma indeamna din nou sa rememorez momente din trecutul meu. De data aceasta am sa privesc in urma doar cu cateva zile, si am sa spun ca am ramas din nou dezamagit de comportamentul femeilor. Ma tot intreb daca am sa pot sa le inteleg modul incifrat de gandire. M-a dezamagit din nou o femeie, si am ramas din nou cu un gust amar in suflet. Lasitatea mi-a repugnat tot timpul, si sincer sa fiu condamn oamenii care nu au curajul sa-si ia propriul destin in maini, sa lupte cu viata si sa-i pretinda fericirea. Stau si ma gandesc, si ma intristeaza comportamentul oamenilor si mi-e ciuda pe faptul ca nu pot sa fac nimic in acest sens. Astazi mi-am citit jurnalul pe care il aveam in urma cu cativa ani, si am zambit la ceea ce am scris. Zbucium sufletesc, studentie, femei din viata mea, necazuri cu job-ul, drumul spre victorie, spre telul propus...raspunsul prieteni e vanare de vant...
Vara aceasta am intalnit o fosta prietena, cu care am avut o relatie destul de scurta, dar foarte intensa. Amintirile de la Cheile Turzii imi invadeaza mintea, a fost un weekend potrivnic noua...Ne-am pornit spre Chei, fiecare cu ganduri nespuse, fiecare incercand sa ascunda incordarea de care era cuprins in acele momente...ceata ne-a intampinat ca o gazda buna, pamantul cleios mi-a adus aminte de Tara ("Pe aripile vantului"), pustietatea mi-a starnit temerile din Jurasic Park, iar terenul necunoscut si oboseala care se impletea cu sentimentele incerte ma zapacise de tot...Dimineata cand ne-am trezit nu imi mai aminteam daca am tinut-o sau nu in brate pe domnita cu ochi diafani, insa imi amintesc peisajul mirific, inaltimile impunatoare ale Cheilor care se inaltau deasupra cetii, totul parea un taram care plutea deasupra norilor, parca zeii din Olimp dormeau adanc.
A fost frumos, Cheile Turzii ofera o priveliste superba, iar faptul ca eram cu fata pe care o doream, iar totul era ferit de ochii indiscreti ai lumii si stancile ne scaldau privirea in valea inveselita de razele sovaitoare ale soarelui, imi dadea fiori placuti si inima imi batea mai tare. La un moment dat cerul s-a innegrit si s-a dezlantuit potopul, dar ne-am intors cu bine. Seara a fost plina de trairi unice, strangeri in brate cu sarutari la lumina lunii, cu priviri ratacite pe cerul instelat, cu nerabdarea in ganduri tainuite de fiecare, cu infrigurare in suflet si cu dorinte ascunse, cu sentimente impletite intr-o dulce vinovatie, cu miscari mai mult sau mai putin tandre, cu unduiri malefice, cu sclipiri in ochi, cu batai de inima zvarcolinda, cu trupuri tinere descoperindu-se inocent, atingandu-se...mai bine ma opresc aici cu sirul gandurilor. A fost unul dintre acele momente pe care ai sa ti-l amintesti toata viata, si pentru care merita sa traiesti :)
Dupa cum spuneam, vara aceasta m-am intalnit cu ea si aproape ca nu am mai recunoscut-o. Era cu sotul ei (aflasem ca se maritase dar nu o mai vazusem de vreo trei ani). Nu mi-a placut ce am vazut. Spiritul ei liber era incatusat, si ascuns dupa niste haine largi si mohorate la culoare, nici macar zambetul nu mai era acelasi. Doar frumusetea ochilor mi-a dezgropat amintiri demult uitate. Sper doar sa fie fericita... the rest is silence...

Vanare de vant

2008-08-05T14:24:00.003+03:00

Cri-cri cri, toamna gri, nu credeam ca o sa mai vii...Ploua, cu picuri mari, de sus in jos, iar perdeaua de stropi acopera asfaltul uscat si matura praful si frunzele cazute jos. Mi-a incoltit din nou gandul ca vine toamna, si sa ma amagesc ca am avut o vara plina. Mi-ar fi placut sa pot merge in munti, sa ma rup de realitate macar doua saptamani, sa fiu doar eu cu linistea care te inconjoara acolo sus. "Raspunsul prieteni, e vanare de vant...". Aseara am fost intrebat ce mi-ar place sa fac in viata, si m-am gandit ca mi-ar placea foarte mult sa calatoresc pe intinsul lumii, sa cunosc civilizatii cu obiceiuri si culturi diverse, sa vad diferite forme de relief , minuni ale naturii, sa colind prin lumea intreaga. E ciudat, de fiecare data cand urc pe munte ma simt mai impacat cu mine insumi, ma simt mai aprope de Divinatate, ma simt parca intr-o era mai primitiva. Totul e simplu, totul e o armonie perfecta, un echilibru total. "Natura refuza sa administreze prost"

Nostalgie...

2008-08-04T11:35:00.002+03:00

Ieri mi s-a strans inima cand am intrat in casa. Pe gresia din bucatarie statea cuminte o frunza de plop ingalbenita. Statea atat de cuminte, ca mi-a venit greu s-o deranjez. Azi dimineata frunza statea in aceeasi pozitie, nemiscata, parca nici adierea vantului neandraznind sa-i conturbe somnul. Mi s-a strans inima din nou, si m-a cuprins nostalgia. Toamna e aproape, si ma gandesc ca s-au scurs cateva luni din an, si nu va mai trece foarte mult si va veni din nou vremea urata, cu ploi si fulgere, cu vant care o sa-ti biciuiasca fata, iar frunzele copacilor incet-incet vor tese un covor ruginiu.
Primul semn de toamna mi-a incoltit ieri in suflet, si sincer sa fiu, imi vine greu sa ma despart de zilele lungi si calduroase, de padurile inverzite, de susurul izvoarelor, de ciripitul pasarilor. Intotdeauna sunt nostalgic toamna. Imi place sa ma plimb prin parc, atunci cand e toamna tarzie, atunci cand soarele imi dezmiarda buclele :) Ups, am uitat ca m-am tuns! :)
Toamna aceasta o astept mai mult decat pe oricare alta, deorece pornesc pe un nou drum in viata. Sper ca astrele sa-mi vegheze drumul si sa aiba grija de mine. E un nou inceput, gand care-mi starneste un zambet de impacare cu mine insumi. Sper ca totul va fi bine!
Mi-am amintit iar de frunza din bucataria mea, si sunt convins ca si atunci cand voi ajunge acasa, ma va astepta la fel de cuminte in toata splendoarea ei. Si stiu ca iar ma va apuca nostalgia...

Campionatul National de OMTB

2008-08-04T11:31:00.000+03:00

A fost Campionatul National de OMTB. Detalii la http://sport-orientare.blogspot.com

Si ma tot gandesc...

2008-07-31T14:27:00.000+03:00

E final de saptamana, e final de luna si lumea mea interioara e din nou cu josu-n-sus. Ma tot gandesc, cat de superficiali suntem noi oamenii. Cat de putin ne straduim sa ne intelegem semenii, sa-i ascultam cu adevarat si sa incercam sa ne explicam comportamentul lor. Pot sa spun ca am avut o saptamana plina, au trecut furtuni, a fost si soare, au fost si nori, dar negura nelinistii sufletesti are un cuvant greu de spus. Zilele acestea mi-am facut un test de personalitate, foarte elevat, iar raspunsul m-a amuzat usor. Adevarul e ca stiam in mare parte cum sunt : "Personalitaea domnului Sabou este caracterizata catre oameni. Are abilitati de interpersonale bune, stabilind cu usurinta relatii sociale cu diferite tipuri de oameni...", cam asa incepe descrierea evaluarii mele, lucru care mi-a dat serios de gandit vis-a-vis de munca pe care o desfasor in acest moment. E ciudat si nedrept cat de repede tragem concluzii si cat de usor judecam un om. Mi s-a intamplat si mie sa fac acest lucru, si cred ca toti suntem superficiali in aceasta privinta. Cati dintre noi sunt cu adevarat interesati atunci cand intrebam pe cineva ce mai face? Cati dintre noi avem rabdarea sa-l ascultam pe interlocutorul nostru?
Amintirea unei discutii de la inceputul saptamanii imi repugna. Cat de abjecte pot sa fie unele fiinte umane si ce parere buna pot sa aiba despre ele! Am sa las in urma aceasta amintire urata si am sa incerc sa privesc inainte. Adevarul e ca acest test de personalitate mi-a intregit inca odata convingerea ca am luat o decizie buna in privinta viitorului meu :)
Dar, aceasta e o alta poveste. In alta ordine de idei, maine incepe Campionatul National de Orientare pe mountain bike, si sincer sa fiu aspir la o medalie. Nu ma intereseaza culoarea ei atat de mult. Important e ca intr-una din cele trei zile sa vin pe podium. E un obiectiv pe care mi l-am propus si sper ca il voi atinge. Am sa revin cu un articol mai amplu despre aceasta competitie. Numai bine!

Din dragoste de munte

2008-07-25T14:54:00.000+03:00

"Sunt tanar Doamna, tanar cu spatele frumos si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa..."

E final de saptamana, si acum ma simt mai mult ca oricand asemeni lui fat-frumos dupa luptele cu zmeii...A fost o saptamana grea, in care am evadat in munti, si o zi intreaga cat am parcus traseul din Muntii Maramuresului, m-am tot minunat ce face din noi dragostea de munte. Ma rog, doar unii sunt afectati de acest microb. M-am tot minunat ca dupa un drum cu masina de mai bine de 100 km, unde am gonit ca vantul ( am regretat doar ca nu mai am plete sa le las sa fie rasfatate de adierea vantului), si dupa o noapte scurta, cu vreo 5 ore de somn, m-am trezit impacat si cu un sentiment de stranie fericire in suflet. Urma sa merg pe munte, si chiar daca vremea de afara imi era potrivnica, nu s-a stirbit nimic din bucuria care ma invadase. Asa ca, incet incet se strange lumea, urcam in autobuzul subrezit al Azurului si pornim spre Baia Borsa. Planul era sa parcurgem un traseu la noul refugiu de la Lucaciasa, situat la o altitudine de 1635 m, intre VF. Toroioaga Militara si Piciorul Capra. Apoi urma coborarea la Macarlau, pe Vaser, unde ne astepta mocanita.
Dupa un drum de vreo doua ore ajungem in cel mai inalt punct in care putea urca autobuzul. Coboram si admiram peisajul. Din pacate ceata si ploaia nu prea ne-a lasat sa ne bucuram de frumusetile inconjuratoare, asa ca incet pornim la drum. Un traseu destul de usor dupa parerea mea, ingreunat fiind doar de drumul pe alocuri mocirlos si de ploaia care cadea in rafale. Totul bine si frumos, refugiul se arata la un moment dat si ne face cu ochiul. Frumoasa constructie! Tot respectul pentru "vinovati". Panglica rosie e gata, iar cei trei oaspeti de soi, Jan Sorensen ambasadorul ONU in Romania (un tip super de treaba si fara mofturi de om politic, a urcat cot la cot cu lumea si nu s-a plans ca ploaia nu a sovait sa-l ude din cap pana in picioare. Ma amuza imaginea presedintelui Consiliului Judetean, sau mai stiu si eu a carui om cu greutate care ar fi indraznit sa se aventureze la un astfel de drum :) ), primarul din Viseu si directorul tehnic al RNP fac onorurile. Dupa o mica cuvantare din partea fiecaruia, masa cu produse traditionale ne imbie. Se bea si se mananca pe saturate, iar ploia se opreste. Iese soarele si peisajul ma lasa aproape fara grai.
Si cum drumarului ii sta bine cu drumul, dupa un mic popas de vreo ora la refugiu, ne pornim la vale, catre Macarlau. Din nou vremea ne necajeste iar cerul isi scutura norii peste noi. Merg in plutonul fruntas si schimb pareri cu cei doi muntomani. Brena, un frumos exemplar canin, labrador retriever, inspecteaza intr-un mars continuu trupele temerare care parcurg cu incredere traseul, vlaguite ce-i drept de rafalelele de vant si ploaie si poate un pic si de "ceaiul de prune" :)
In ciuda vremii zbuciumate sufletul imi radiaza. Muntele e frumos tot timpul :)
Ajungem uzi pana la piele la Macarlau. Mocanita vine si coboram la Faina, unde ne asteapta masa intinsa. Ne schimbam (asta doar cine s-a gandit sa-si puna haine de schimb ) si dam iama in bucatele alese. Totul e perfect, luam masa pe terasa, ploaia nu conteneste, dar noi ne simtim din ce in ce mai bine. Pe la 5:30 ridicam ancora si pornim intr-o noua aventura cu mocanita la vale. Vaserul e imens si imi da emotii, calea ferata e blocata in cateva locuri, insa muncitorii foarte operativi degajeaza piedicile. Ajungem tarziu in noapte in Viseu, iar eu trebuie sa ma intorc in Baia Mare. Sar in masina, dau drumul la caldura si gonesc in intunericul de afara. Fulgerele imi mai lumineaza calea din cand in cand, iar tunetele ma trezesc din visare. Fac o cursa buna pana acasa, sub 2 ore, si ma bucur si multumesc Domnului ca nu am adormit la volan. Patul ma astepta cu bratele deschise si ma arunc in el fara sa fac macar un dush. Dimineata zambesc la amintirea zilei anterioare si imi promit sa ma fac luntre-punte sa merg in zona din nou cel putin pentru o saptamana :) Acolo timpul se opreste in loc si traiesti intr-o alta dimensiune. E un mic colt de rai, unde parca mi-am regasit pentru o clipa linistea pe care altii o cauta o viata intreaga...

ma tot gandesc...

2008-07-23T10:36:00.000+03:00

E miercuri, sunt la serviciu si privesc cum stropii de ploaie uda necontenit aleeile din fata balconului meu. Parculetul e tot verde, doar cam plouat si parca florile se uita un pic nostalgic la mine. "Ploua, ploua, ploua, vreme de betie" e gandul care persista acum in mintea mea si nu-mi da pace. Ma tot gandesc la existenta mea, iar gandurile dau navala ca o avalansa necrutatoare. Nu stiu ce se intampla cu mine, starea de indignare si-a facut loc destul de adanc, si nu pot sa nu privesc in trecut. Au fost si bune, au fost si rele, m-am calit, am devenit mai puternic si am pasit cu incredere inainte. Fara sa vreau, cosmarul de azi noapte mi-a revenit in minte. Nu am sa povestesc depre el, dar primul impuls a fost sa-mi sun parintii. M-am razgandit repede, pentru ca de fiecare data cand ii sun, mama mea se impacienteaza si ma intreaba cu o voce grava: ce s-a intamplat? Asa ca am considerat ca e mai bine sa nu le dau motive de ingrijorare. Ma tot gandesc ce simte un parinte atunci cand copilul il dezamageste in cel mai rau mod posibil, atunci cand copilul refuza sa mai comunice, atunci cand se inchide in el si le spune parintilor ca-i uraste. Ma tot gandesc cat de greu e sa fii parinte si cat de brazdat ti-e sufletul de faptele copilului. Ma tot gandesc ca la un moment dat am sa fiu si eu parinte, si sunt foarte curios cum am sa reactionez atunci cand copiii mei au sa ma dezamageasca. Si uite cum gandurile sar de la o ideea la alta, si numai nu imi dau pace. Simt nevoia sa evadez in natura, pe munti neumblati, in paduri cu izvoare susurand, in poienite dezmierdate de razele soarelui, sa ascult ciripitul pasarilor, sa nu ma mai intereseze timpul, sa stau si sa ma confund cu imensitatea cerului si cu stralucirea stelelor. Am impresia ca suntem niste prizonieri ai timpului, si o forta superioara se joaca cu vietile noastre, care practic sunt destul de anoste, totul e o bucla temporara care se repeta iar si iar, si e condimentata doar de mici intamplari care te fac sa te intrebi daca nu ai mai trait aceste lucruri intr-o viata anterioara. Imi amintesc, ca in urma cu cativa ani, eram student, dar si lucram. Ironia sortii a facut sa-mi pierd job-ul, insa ciudat, m-a cuprins o stare de relaxare si confort spiritual. Aveam impresia ca traim in ani diferiti, si barbatul din mine, cel care ajunsese deja in jurul varstei de 50 de ani, mi-a spus sa stau linistit, ca in final am sa am tot ceea ce mi-am dorit, casa, masina si o familie fericita. Zambesc la amintirea acelei zile, si ma tot intreb daca intr-adevar exista universuri paralele si cel din viitor se priveste si se amuza de cum se zbatea in urma cu cativa ani. Mi-am amintit de un film cu Bruce Willis, cand el era un tip la vreo 40 de ani, cu o situatie finaciara foarte buna, cu un job foarte bine platit, dar pustiit sufleteste. Nu avea nici o relatie, si la un moment dat se trezeste la usa cu un copil, copil care se doveste a fi el, la varsta de 10 ani :) Interesanta ideea filmului, amandoi incerca sa inteleaga de ce s-a intamplat lucrul acesta. Copilul ramane dezamagit cand afla ca la 40 de ani nu a reusit sa aiba o familie, sa aiba un caine si sa fie pilot. Filmul are bineanteles un happyending, totul aranjandu-se in cel mai convenabil mod :) Ei, ma gandesc acum, ca intr-un alt univers, ma aflu eu, cu 20 de ani mai batran, cu o viata complexa si ma amuz ca acel eu ma priveste pe cel de acum de 31 de ani care inca incearaca sa razbata in viata. Si sunt convins ca acel eu cu 20 de ani mai mult decat acum isi rade in barba si doar ca nu poate sa vina la mine sa-mi spuna: linisteste-te, totul va fi bine!

Am stat si am recitit ceea ce am scris si m-am surprins razand de mine la ineptiile pe care le-am aternut. E ciudata mintea omului, iar sufletul e imens. " Nu poti impiedica gandurile, la fel cum nu poti impiedica valurile marii sa se intoarca la tarm. Marinarii numesc asta reflux, vinovatul o numeste remuscare..."

Ganduri razlete...

2008-07-23T09:22:00.000+03:00

Zilele acestea am avut mai mult timp pentru mine, iar gandurile nu mi-au dat pace. Afara ploua necontenit, iar vremea m-a indemnat la melancolie. Intrebari existentiale: de ce ne-am nascut si care e rolul nostru pe pamant? Inca de mic copil mi-a incoltit in minte acest gand si din cand in cand apare si numai nu-mi da pace. Ma intristeaza foarte mult faptul ca nu suntem eterni, ca viata e scurta si nu pot concepe ca la un moment dat voi parasi aceasta lume in care ne traim infima existenta. “ Eu nu am cerut viata! Daca am facut greseli, si unele grave, am cunoscut nefericirea de a ma ruga puterii de neanteles, putere care m-a creat, care ma sustine. Daca aceasta putere exista fie-ti Doamne mila de mine…”

O vreme, cand eram copil eram foarte impacat cu mine insumi. Pe masura ce am crescut viata mi s-a zbuciumat. Imi compar adolescenta cu un vulcan care astepta cuminte in matca sa si era gata sa erupa. Si acest lucru s-a intamplat pe la 16 ani cand am devenit un razvratit, un rebel fara cauza :) Ma amuza amintirile din acea perioada, ma amuza comportamentul meu de neanteles, ma amuza modul de gandire si faptele de atunci. Imi pun serioase semne de intrebare vis-à-vis de faptul ca m-am racit atat de mult de parinti si m-am baricadat adanc in spatele unei inimi sfaramate de o idila, care pe masura ce au trecut anii a inghetat din ce in ce mai mult. Zilele acestea am primit un comment la “Iubire efemera” si m-a intrigat faptul ca l-a postat un anonim. Am dedus ca este o fata care a trecut prin viata mea destul de pasager, care era doar nemultumita de faptul ca “nu i-a iesit mai bine vanatoarea”, nicidecum ca i-as fi lasat urme in suflet. Inca odata am realizat cat de diferit ma percepe lumea, lucru care ma duce din nou cu gandul ca as fi putut face IATC-ul fara probleme. Cred ca as fi fost un actor bun. Commentul mi-a dat serios de gandit, cu atat mai mult cu cat mie sufletul imi este brazdat de relatiile pe care le-am avut, si nu pot sa sustin acelasi lucru ca si anonima mea. Chiar si aventurile de o noapte mi-au lasat urme in suflet, cu atat mai mult cu cat pot sa spun ca unele au fost ca o oaza in desertul pustiit de arsita.

Si iar revin la starea de nemultumire care ma incearca de cateva zile incoace, si ma deranjeaza ca nu pot sa-i gasesc cauza. Mi-as dori sa pot realiza mai multe, sa am mai mult timp pentru mine, sa pot sa-mi indeplinesc toate visele, si sa-mi gasesc linistea sufleteasca, cea pe care unii o cauta toata viata. Imi place sa cred, ca dupa ce ma voi fi chinuit inca cativa ani si imi voi fi ispasit pacatele, cele din viata asta si din alte vieti, imi voi gasi si eu in sfarsit linistea. Imi place sa cred ca voi avea si eu familia pe care mi-o doresc si voi fi fericit. Timpul tace si trece! “ Opreste timpul, stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire, si totusi, te rog, opreste Doamne ceasornicul cu care ne masuri destramarea”

Maraton mtb Baia Mare

2008-07-20T11:45:00.000+03:00

Sambata, 19 iulie a avut loc cea de-a doua editie a maratonului de mountain bike de la Baia Mare. Se pare ca vremea ploioasa din cursul saptamanii i-a speriat pe foarte multi inscrisi, asa ca la start s-au numarat destul de putini bikeri. Traseele au fost pe masura, 26, 50 si 100 km. Eu am optat pentru traseul de 26, si asta in ultimul moment, pentru ca nu eram foarte sigur ca e bine sa concurez. Ideea e ca am facut doua saptamani pauza din cauza genunchiului accidentat. Nu m-am rabdat totusi sa nu concurez. Vreme faina, sambata dimineata, soare, cald, totul era perfect. Startul s-a dat la ora 10. Plutonul fruntas pleaca in tromba, si eu raman undeva pe la mijlocul concurentilor. Incet incet pedalez spre Usturoiu, pentru ca mi-am propus sa nu fortez primii km si sa vad cum mi se comporta genunchiul. Totul e bine asa ca fortez un pic nota. Pana sub Plestioare am facut vreo 50 minute, o urcare continua, dupa care a urmat partea grea. Noroc ca am urmat sfatul lui Odile si mi-am luat in picioare bocancii de munte. Noroi, pana aprope in glezne si in fata mea o groaza de biciclisti care urcau mai mult chinuindu-se pe langa biciclete. Ma ambitionez, imi arunc bicicleta in spate si fortez urcarea. Un adevarat tur de forta, dar o palida adrenalina fata de concursul din Ungaria, unde am simtit ca mor pana sa ajung in varf. O.K.!Depasesc sistematic tot ce-mi sta in cale si ma vad in varf. Respir usurat, incalec bicicleta si imi dau drumul pe coborare. Prea putin, pentru ca terenul e accidentat, asa ca fac ture, ba pe jos ba pe bicicleta. Ajung in camp si ma las in jos la vale. Coborarea e destul de ciudata si nu stapanesc foarte bine aceasta tehnica. Ajung in cele din urma la un drum forestier pe care cobor la mare arta, ca un kamicaze si sangele imi clocoteste in vine. Pacat ca se termina prea repede. Ajung la bariera de la Valea Romana, trec prin punctul de alimentare, dar nu pierd mai mult de o jumatate de minut, doar cat sa beau un pahar de apa. Pornesc din nou pe drumul barajului si ajung la motel, cotesc dreapta, si pedalez din greu pe un nou drum forestier. Intru in poiana si incepe o noua aventura. Fortez si urc bine pana ajung pe creasta. Aici incepe marea aventura :) Noroi cat incape. Mai pe bicicleta, mai pe langa, mai in cap, una peste alta imi depasesc vreo 3-4 adversari si incet-incet ma apropiu de sosire. Ajung in zona cimitirului, traversez soseua si pedalez pe Campul Tineretului spre finish. Adversarul pe care il depasisem pe ultima parte face un efort de vointa si isi da drumul pe camp fara sa tina cont de nimic. Trece ca rapidul pe langa mine si constat ca nu il mai pot ajunge. Ma enervez si imi promit ca la urmatorul concurs sa fiu mai atent la astfel de aspecte. Trec linia de sosire razand si salut galeria. Sunt multumit ca am terminat cu bine si cu un timp relativ bun. Putin sub 2:30, la 2 secunde de locul 6 si cam la 30 minute de locul intai. Ma gandesc ca e un rezultat bun, asa ca ma felicit pentru performanta. Locul 7 ma satisface din plin, asa ca nu am motive de suparare. Merg sa-mi spal bike-ul si revin la sosire curatel, dupa ce am facut un dush cu apa rece. Stau la umbra si aplaud concurentii care sosesc. Ma gandesc ca am facut o alegere inspirata ca mi-am schimbat caucicurile pe bike, ca altfel muream incet pe traseu. Totul e bine cand se termina cu bine!
Premierea e la 6:30. Se aduna lumea, isi ridica fiecare tricoul de la organizatori, tricou de care sunt foarte mandru chiar daca e portocaliu :) Se aplauda castigatorii, lumea e binedispusa, se fac glume. E o atmosfera faina!
Cam asta am vrut sa spun despre concurs. Felicit organizatorii pentru efortul depus si multumesc fotografului pentru pozele pe care le-am primit :)

Iubirea efemera

2008-07-11T16:02:00.000+03:00

Zilele acestea m-am tot gandit la un aspect din viata mea. Si daca tot m-a intrebat o prietena cand mai scriu depre femei, acum m-am gandit ca ar fi cel mai potrivit moment :) Am sa incerc sa-i satisfac curiozitatea. E ciudat cum te percepe lumea, si aici nu ma refer la omul de rand cu care te intalnesti pasager, ci la prietenii tai, sau ma rog, ce or fi fiind. Eu sunt un specimen greu de descifrat, si nu o zic doar eu, o zic majoritatea fetelor care au rabdare sa stea langa mine si incearca sa ma intuiasca, sa-mi cunoasca modul de gandire. Ma amuza faptul ca cele mai multe renunta intr-un interval foarte scurt de timp. Curios e faptul ca atrag mai mult decat as fi conceput vreodata, si in sinea mea zambesc copilareste de fiecare data cand o reprezentanta a sexului frumos pe care am privit-o intr-un mod mai aparte se incumeta sa-mi infrunte privirea. Mai intai disting faptul ca e intrigata, apoi devine mirata si pe urma imi arunca o privire sagalnica, care parca imi spune: "esti OK. Don't stop, go for it!". Nu demult o prietena imi spunea ca a aflat foarte multe despre mine si ca sunt "periculos". E ciudat faptul ca nu e prima fata care imi spune lucrul acesta. Asa ca am sa fac un test in viitorul apropiat si am sa vad cum ma percep prietenele mele :)
Viata-i ca o prada, spunea Marin Preda in al sau roman. Eu as adauga ca viata e o aventura, in care tu iti stabilesti nivelul de adrenalina. Exista un grad mai mare sau mai mic de risc si in relatia cu femeile, depinde ce iti doresti. Pe mine tot timpul m-au atras femeile mai "rele", cele cu privirea rece si taioasa, incitante, pline de mister si cu o aura draconica, care te cantareau intr-o secunda si iti hotarau soarta intr-o fractiune. Pentru ca nu ma amagesc ca alti barbati, eu sunt convins ca femeile aleg, si doar pritr-o arta cunoscuta numai de ele ne ademenesc si ne fac sa credem ca noi am facut primul pas :)
Stau si rememorez ultimii 10 ani , si constat ca au trecut multe femei prin viata mea. Blonde, brune, roscate, cu ochi albastrii, verzi, negrii, caprui, de diferite talii, cu caractere diferite, cu interesante moduri de a gandi, cu iesiri mai mult sau mai putin controlate, cu urme de gelozie in sange, cu un apetit sexual mai mic sau mai mare, dezinvolte sau inhibate, cu ganduri tainice sau mai deschise. Si daca tot am inceput sa spun de ele sa amintesc si de zodii: cele mai interesante pentru mine au fost leoaicele, eram intr-o continua competitie, poate si pentru faptul ca eu am ascendent in leu :) Dar mi-am spus ca ajunge cu atatea leoaice. Anul acesta au predominat cele din zodia gemenilor, si sincer sa fiu am ramas socat de modul lor de gandire, e atat de incifrat ca pentru mine a fost imposibil sa-l deslusesc. M-am hotarat:m-am saturat de leoaice, de cele din gemeni, balante, taur, berbec. Cred ca am sa optez pentru o femeie din scorpion, rac sau capricorn, ca tot imi zpune zodiacul ca am compatibilitate foarte buna cu aceste semne zodiacale:) Asa ca, fetelor nu va ascundeti, eu sunt aici si sunt dispus la o noua incercare.
Ma mai troieneste un gand. Oare ce simt femeile cand ies din viata mea, oare cat din suflet le-am acaparat, oare am reusit sa le fac fericite si ocrotite macar pentru o clipa? Sunt intrebari la care nu stiu daca am sa aflu raspunsul. Stiu doar un lucru, ca noi barbatii iubim femeile, si pana acum doar Mircea Cartarescu a incercat sa-si explice de ce! :)

Hungaria Cup 2008

2008-07-08T08:47:00.000+03:00

Uite ca a trecut si Cupa Ungariei la orientare in alergare! Mi-am propus sa scriu un material mai amplu, nu de alta dar organizatorii si-au aratat adevarata clasa, ceea ma duce cu gandul la faptul ca romanii sunt atat de in urma la acest capitol :) Una peste alta, pot sa spun ca a fost cel mai adevarat concurs la care am participat. Peste 1000 de concurenti, de toate varstele, de la 10 ani pana la 75, de toate nationalitatile, dar uniti in aceasta mare familie a orientarii :) A fost interesant cum acest liant numit sport uneste atata lume. Am legat prietenii cu italieni, ucrainieni, maghiari, austrieci ba chiar si cu un tip din Uruguay :) Dar sa o luam metodic. Centrul de concurs a fost in orasul Tata, un orasel foarte frumos, situat la 70 km de Budapesta si 20 km de granita cu Slovacia. Campingul, era situat langa un lac imens care sincer sa fiu mi-a prins foarte bine dupa fiecare zi de concurs :) Inotul ma revigoreaza, asa ca nu am ratat sansa de a face cate o baie in lac de fiecare data cand mi-a permis timpul.

5 zile de orientare

Eu am alergat la categoria M 21 A, ceea ce inseamna ca s-au inscris sportivii cu varsta cuprinsa intre 21 si 35 de ani. A fost a doua grupa valorica, prima fiind M 21 E, adica masculin 21 elita. La 21 au mai fost categoriile B, Br si C.
Traseele au fost destul de grele atat din punct de vedere tehnic, cat si ca nivel de alergare. Padurea nu a fost deloc pe placul meu, vegetatie interesanta, copacei mici cu tepi care nu se sfiau sa te zgarie pana la sange, urzici pana in brau, in unele zone pietre foarte multe ceea ce faceau alergarea mai mult decat dificila, in unele locuri chiar impracticabila. Dar totusi, organizatorii au reusit sa faca trasee destul de alergabile, atat cat le-a permis padurea.

In cele cinci zile concursul a avut urmatoarele etape: lunga distanta, lunga distanta, sprint, medie distanta si lunga distanta cu egalare de timp. Lungimea traseelor la categoria mea au fost, 9,9 km, 10,5 km, 4,1 km, 4,9 km si 8,8 km, ma rog, cu diferenta de nivel aferenta, intre 300 si 500 m, cu un numar de posturi cuprins intre 15 si 29 :)

First day

Start 9:30. Lume multa, imbulzeala. Incep sa-mi fac incalzirea. Eu porneam la 9.52. Harta, un adevarat cersaf, cu un traseu pe toata intinderea. Mi-a luat ceva timp sa ma dezmeticesc. OK! Am pornit incet, sa nu fac prostii inca de la inceput. Primul post il iau bine, al doilea relativ, ca mi-am dat drumul la alergare si am trecut de el, al treilea nu se lasa gasit usor, un sant intr-un desis situat pe un picior. Se aduna vreo 5 sportivi, fiecare se agita, fiecare cu ochii in patru. Dupa 3 minute de cautare in sfarsit il iau, respir usurat si accelerez spre postul 4. Ajung mai jos cu vreo 25 de m, si incep sa urc pe viroaga. Il iau si merg mai departe. In fata ditamai dealul. Copaceii cu tepi ascutiti nu ma lasa sa alerg, urzicile fac echipa si dealul e tot mai abrupt. Stop joc! Incep sa merg la pas cu pasi cat mai intinsi. Ajung in varf dupa un efort serios, cu limba pana la pamant si o respiratie galopanta, inima da sa-mi iasa din piept, privirea mi se incetoseaza. Simt o oboseala accentuata, dar nu ma las si merg mai departe. Incep sa apara bolovanii, foarte frumosi cei drept, acoperiti cu muschi verde. Iau postul cinci si dau drumul la alergare! Bad choise! Intre postul 5 si 6 trag o tranta de toata frumusetea, ma izbesc cu genunchiul stang de un bolovan, si 2 minute nu ma pot ridica de jos. Injur de mama focului de durere, si imi plang agonia. Vine un ucrainian in spatele meu, ma vede, si incearca sa ma ridice. Are you OK? ,ma intreaba ingrijorat. Il asigur ca totul e bine, si incep sa alerg usor. Greu si dureros! Ma linistesc si merg la pas pana in postul 6. Usor imi mai trece din durere, dar ma enervez ca nu mai pot alerga la adevarata valoare. Ma bucur ca terenul este inca accidentat, deci nu pierd foarte mult. In postul 10 ma ajunge Pepe, colegul meu de la Brasov, cu 18 minute. S-a dut dracu tot concursul. Incerc sa merg cu el, dar nu ma lasa genunchiul. Strang din dinti si alerg cat pot. Degeaba! Asa ca imi stabilesc propriul ritm si merg inainte. Pana sa ajung la sosire am facut un adevarat efort de vointa. Ajung, totul e Ok. Fortez finishul, ca doar nu se cade ca cedezi pe ultima suta de metri. Respir usurat. Genunchiul e serios umflat, dar m-a tinut. Multumesc cerului, si merg la dusuri.

Second day! Long distance 10,5 km, 20 checkpoint

Ma simt mai bine. Usor obosit dupa efortul din prima zi, dar OK. Hotarasc inca din start sa nu fortez prima jumatate a traseului si sa-mi testez genunchiul dupa primii 6 km. Incep bine, aproape fara greseala, traseul nu a fost atat de tehnic ca in prima zi, portiuni frumoase de alergare inca de la inceput. Spre postul doi imi da de furca iarba din poiana, care imi trece de genunchi. Totul e bine si sper la un loc bun. La jumatea traseului simt ca nu mai pot de sete, vad pe harta punctul de hidratre si ma hotaresc sa merg la el, chiar daca ocolesc ceva. Pierd cam trei minute, dar beau 3 pahare cu apa. Imi fac bucla de vreo 2 km si trec din nou prin punctul de hidratare, mai beau putina apa si ii dau bice. Parcurg sistematic posturile si timpul e bun. Mi-am zis ca fac sub 100 minute, undeva la 95 dupa calculele mele. Stiam ca se va castiga cu vreo 80, dar era ok pentru mine. Spre final la penultimul post ma deconectez total, nu ma mai uit pe harta pe ultima portiune si alerg cu cativa sportivi. Bad mistake. Acolo am pierdut ce castigasem pe primii 12-13 km. Am gresit in jur de 18 minute si m-am repus foarte greu. Ma enervez si accelerez in final spre ultimul post, in zadar! Ale jacta est! Final, 120 minute! Foarte mult. Imi fac autocritica si trec la dusuri.

Era cam ora 12 jumate. La 3 porneam pe un nou traseu. De data aceasta orientare pe mountain bike. Imi adun fortele, mananc ceva usor, beau un gatorade si stau la umbra. Pe la 2 jumatate ma echipez de bike si astept startul. Traseul cam de 10 km. Pornesc in tromba. Pedalez din greu si imi dau seama cat de mult e pana la primul post. Iau o decizie radicala. Decat sa ocolesc cam 3 km cu bike-ul, prefer sa traversez dealul cu bike-ul in spate. Am fost singurul concurent care a luat aceasta varianta. Austriacul din spatele meu imi striga, You are crazzy! :) Ce mai, o adevarata etapa de eco-challenge, ca tot ma pregatesc pentru eco-explora :)
Urzici, desis, copaceii cu spini, mi-au facut ferfenita picioarele. Nu ma las, strang din dinti si merg mai departe. Ajung cu greu in primul post. 35 de minute. La sosire am aflat ca pe varianta ocolitoare se facea 15 minute. Realizez ca am pierdut tot, asa ca nu mai fortez. Pedalez de placere si admir si privelistea. Ajung intr-un tarziu la soire cu un timp exagerat. Vreo 100 de minute. C'est la vie!

III day! - sprint, 4.1 km and 29 checkpoints

A fost proba care mi-a placut cel mai mult! S-a tinut in parc si a fost super tehnica si rapida. Am regretat doar faptul ca nu am putut sa alerg la capacitate maxima. Cam atat! Las pozele sa vorbeasca :)

IV day! Midlle distance - the worst day

Pornesc super bine. Il prind pe Zozo, adversarul meu de la Miercurea Ciuc, cu 2 minute in postul 2. Ok zic. Incerc sa merg cu el. El se dovedeste a fi foarte sprinten pentru mine ( are doar 21 de ani). Mergem impreuna pana in postul 3, dupa care ma lasa cu ochii in soare. O iau incetisor, dar totusi apare si greseala. Ma repun greu si realizez ca am pierdut cam 10 minute. Ma ambiotionez si fortez nota. Merg bine pana in postul 12 unde deviezez spre final si mai pierd vreo 5 minute. Dupa asta vine gafa finala. In postul 13 trec pe langa el la 5 m, zic ca nu sunt bine si merg inapoi la ultimul reper. Ma repun pe alt teren, foarte asemanator si incepe marea cautare. Ma mai repun odata si iar caut. Timpul trece, ma enervez, si ma bate gandul abandonului.
Ies la poteca si merg la pas. Ajung in acelasi loc unde am fost prima data. Incep sa injur pentru ca ma gandeam ca am fost bine de prima data. Merg la pas pe mamelon si vad postul, dosit in iarba. Ma enervez la culme si renunt la orice pornire de alergat. Parcurg restul traseului foarte incet, doar ca sa-l termin. Alerg agale pe linia de sosire! termin cu nervii intinsi la maxim. Ma spal, ma schimb si plec spre Slovacia sa vad si eu fortareata. Nici nu mai vreau sa concurez la a doua etapa de mountain bike.
Dupa masa la 5:30 concurez la microsprint in a treia grupa. Se califica doar primii 7. Scara hartii 1 la 1000. 1 mm de pe harta echivalent cu 1 m in teren. Nu sunt obisnuit. Pornesc in tromba, ratez primul post si constat ca am iesit de pe harta. Ma pleznesc de un gard si incep sa gandesc. Ma costa cam un minut toata distractia asta. Pe urma accelerez la maxim si merg foarte bine. Dar degeaba. Timp final 4.12 minute pe 0,6 km. Se castiga cu 3 minute si ratez finala. Se califica in finala doar un roman. Mergem sa vedem showul si ne amuzam de minune cum se misca sportivii ca potarnichile. It was fun!

V day! - long distance 8,8 km - egalare de timp

Pornesc dupa 10:30, la 3 minute dupa Pepe, care si el e accidentat. Imi propun sa-l ajung si sa mergem impreuna. Spre postul 2 iarasi incurc itele si pana ma dezmeticesc constat ca timpul a trecut fara sa-mi dau seama. Iau decizia sa alerg cat pot de mult pe poteci sa nu-mi fortez genunchiul degeaba. Pierd mult timp cu variantele ocolitoare, dar imi protejez genunchiul. Ajung la sosire cu un timp destul de mare.

In loc de concluzii!

Dupa cele 5 zile de concurs, in clasamentul general m-am clasat pe locul 6, un rezultat mare pentru mine. Ca timp am facut foarte mult, dar am invatat mult din acest concurs. A fost o experienta interesanta si foarte faina. Felicitari organizatorilor, care au facut un concurs de nota 10. La anul am sa merg negresit. Se suprapune cu Campionatul Mondial! Va fi interesant si eu voi fi acolo, unde simt ca imi e locul! :)

PS Multumesc pentru tot fetei cu ochi frumosi care a fost alaturi de mine pe toata durata concursului. Thanks! :)

Maratonul Medieval Medias 2008

2008-06-23T08:04:00.000+03:00

Uite ca a trecut si maratonul de mountain bike de la Medias. Ce pot sa spun, doar ca pentru mine a fost primul maraton de mountain bike, o experienta super faina care m-a facut sa-mi doresc sa ma antrenez mult mai bine pentru viitor :) Daca la start porneam destul de sceptic si printre ultimii, nu care cumva sa ma accidenteze vreun vitezoman cu o mai mare dorinta de castig :), in timpul cursei am inceput sa-mi dau drumul. E un fel de a spune, pentru ca paradoxal, imi depaseam adversarii la urcare si mai ales atunci cand trebuia sa ne impingem bicicleta la deal, deoarece traseul era prea abrupt. Si pe urma venea partea amuzanta. La coborare treceau pe langa mine toti cei pe care-i depasisem la urcare. Fapt care m-a facut sa-mi doresc doua lucruri in acel moment, unu: sa urmeze cat mai multe urcari :) si doi: sa-mi perfectionez tehnica de a cobora. Ma amuza un gand! Undeva pe la km 35, intr-o coborare destul de abrupta, i-am facut loc unui adversar din urma. La un moment dat, a disparut din campul meu vizual, pentu ca dupa cateva secunde sa-l vad cu capul in namol :) Era de traversat o vale namaloasa, si a intrat cu roata din fata pana la jumate :) Paza buna trece primejdia rea. M-am oprit, am sarit valea si mi-am continuat cursa.
Traseul a fost destul de complex si variat. S-au alternat urcarile prin padure, cu coborari prin poiana, s-a mers si pe drum de tara, s-au traversat poieni unde vacile iti blocau fara nici o jena traseul (oare ele nu stiau ca e concurs :) ), am pedalat si pe drum judetean si am atins recordul meu de viteza ( 44,5 km/h), performanta care a fost umbrita doar de faptul ca un adversar din cluj cred, m-a depasit cu toata neobrazarea care il caracteriza :), lucru care mi-a dat de gandit vis-a-vis de performantele bike-ului meu (de care, apropo, sunt foarte mandru, e o merida! :) ),
am batut cinciul cu copii entuziasmati care erau pe traseu si ne incurajau, am taraversat comune unde babele isi faceau cruce cand ne vedeau asa hotarati :)
Una peste alta a fost un concurs foarte frumos si bine organizat. Felicitarile mele se indreapta catre organizatori, care au asigurat pe parcursul traseului puncte de hidratare si alimentare. Foarte operativi baietii, iti umpleau bidonul cu apa, te serveau cu lamaie, glucoza, batoane energizante, banane, ce mai, tot ce trebuie. Ba unii mai norocosi au fost intrebati daca nu doresc si femei :)
M-a amuzat o faza faina. Eram cam la vreo 100 de m de ultimul punct de alimentare, si un baiat care ii stia pe cei doi concurenti din fata mea, le-a uns lantul de la bicicleta, ca doar saracul lant era si el dezhidratat :). Tipul a venit la mine si si-a oferit serviciile vazandu-mi bicicleta. Mi-a spus ca si eu sunt sustinut de echipa merida :) Mi-a placut acest gest :)
Ce as putea sa va mai spun? Doar ca mi-am dozat efortul in functie de km care imi erau indicati de vitezometrul de pe bike si pe la km 48 am inceput sa fortez, ca doar mai aveam 4 km in acceptiunea mea. Mare greseala. Cand am ajuns la ultimul chek-point, organizatorii mi-au spus ca mai am 11 km, lucru care m-a demoralizat serios. Au inceput sa treaca pe langa mine concurentii pe care ii lasasem in urma, inclusiv amica mea odile, ( pe care sincer sa fiu speram sa o bat in aceasta cursa), dar asta a facut jocul mai interesant.
Un ultim minus, care are consecinte si acum, a fost ca pe ultimii 2 km m-au prins doua crampe musculare la piciorul stang, una la tendon, care ma supara si acum si una la muschi. Cert e ca nu m-am oprit (acum stand si judecand la rece inclin sa cred ca era mai bine) si am continuat sa fortez, ca doar mai erau numai 2 km. Cand am vazut linia de sosire am inceput sa respir usurat. Fetele din echipa m-au aplaudat si eu am trecut victorios. Cred ca nu le-am multumit fetelor pentru galerie, asa ca o voi face acum: multumesc fetelor :)
Cam asta ar fi.
Mi-am propus ca la anul sa concurez la traseul de 80 km, nu de alta dar se premiaza primii 6 castigatori :) Anul acesta locurile 4, 5 si 6 au fost ocupate de baimareni. Sper ca la anul sa urce pe podim baietii si eu sa prind un loc 6 cel putin :) Ramane de vazut :)
Numai bine tuturor si spor la pedalat!

orienteering

2008-06-18T08:49:00.000+03:00

Vroiam doar sa postez cateva imagini din timpul unui concurs de orientare. Enjoy! :)

about life

2008-06-17T20:15:00.000+03:00

"Te pierd printre ecouri rupte de cadenţă, diforme gânduri exorcizând
tăcerea."

Din cate vad e la moda sa ai blog, esti trendy dupa cum spunea o prietena de a mea :) Astazi am avut timp sa vad mai multe bloguri, si sincer sa fiu am fost impresionat de profunzimea gandurilor celor care posteaza. Eu la inceput aveam de gand ca blogul sa fie destinat doar sportului, dar ma gandeam ca poate lumea si-ar face o impresie gresita despre mine. Si nu ca parerea oamenilor ar conta foarte mult pentru mine, doar ca stand si cugetand asa de unul singur realizez ca lumea m-ar putea percepe drept obtuz :) Asa ca, daca tot ne publicam jurnalele ma gandeam ca pot sa scriu si altceva decat despre sport. O prietena imi spunea astazi ca a vrut sa-si faca blog, dar i-a fost teama ca nu va avea ce sa spuna. Eu zic ca fiecare e unic in felul lui, cu atat mai mult femeile :) Si iata cum gandurile mele se centreaza asupra domnitelor. Involuntar m-am gandit la Mircea Cartarescu cu a sa carte "De ce iubim femeile". Buna intrebare :) Daca stau si privesc in urma realizez ca vrand nevrand am cunoscut cateva femei la viata mea. Si culmea, ca de fiecare data cand intalneam o reprezentanta a sexului frumos care imi placea aveam impresia ca m-am indragostit de ea. Frumos acel sentiment, frumoase clipele petrecute in compania lor. Ceea ce realizez acum e faptul ca fiecare femeie e unica in felul ei, fiecare are anumite gesturi de care nu poti sa nu te indragostesti, o privire incitanta uneori, zambetul senin, frumusetea ochilor...
"Nu iubesti o femeie pentru ca e frumoasa, dar e frumoasa pentru ca o iubesti."
S-ar mai putea scrie multe despre acest subiect, insa cred ca am s-o las pe altadata :)

mountain bike

2008-06-17T11:54:00.000+03:00

Am sa incep prin a spune ca acest sport este destul de nou si pentru mine. Mi-am cumparat si eu un mountain-bike de abia in aceasta primavara, insa miscarea cu bike-ul a inceput sa ma prinda aproape la fel de mult ca alergarea. Sunt constient ca am mult de lucrat la capitolul pregatire fizica. Intre timp am participat la cateva concursuri si am realizat care imi e valoarea in acest moment. Sunt departe de podium, prea departe :) Dar asta e doar situatia de acum. Cu putina munca, de fapt mai multa :), perseverenta si un pic de daruire se pot atinge rezultate frumoase. Singurul inamic care-mi sta in cale e timpul. Lupta cu timpul! Mi-ar place sa fiu angajat si eu , ca alti prieteni, in armata si sa fac toata ziua miscare. Cred ca atunci as avea timp pentru tot ce-mi place. Din pacate trebuie sa accept realitatea si sa ma multumesc sa fac sport dupa ce termin cu munca. Tot e bine, decat nimic :) Sambata e maraton de mountain-bike la Medias, un concurs care va aduce la linia de start sportivi bine pregatiti. Cred ca am sa merg si eu, si cred ca am sa castig lupta cu mine insumi. Important e sa-ti doresti. Zambesc la amintirea unui suport magnetic pe care l-am primit de ziua mea si l-am lipit pe frigider. Spune cam asa : " Toate visele devin realitate daca ai curajul sa le urmezi!" So don't forget to dream! :)

orientarea sportiva - sportul padurilor

2008-06-17T11:35:00.000+03:00

Am sa incerc sa descriu in cateva cuvinte acest sport, care mi-a fascinat copilaria si mi-a mentinut interesul pana in ziua de azi. Cam cu ce as putea sa incep? Pentru necunoscatori voi spune ca orientarea este un sport al provocarilor, unde concurentii se intrec in primul rand cu propriile limite. Pe scurt orientarea in alergare imbina calitatile fizice cu cele tactice. Sportivul primeste o harta si cu ajutorul unei busole parcurge un traseu marcat pe harta. Trebuie sa atinga acele repere unde sunt montate punctele de control. Cel care parcurge cel mai repede traseul, e declarat castigator :) Simplu, ca buna ziua! La o prima vedere pare destul de banal, doar ca adevarata provocare si frumusete o simte sportivul doar atunci cand se afla in concurs, cand se lupta cu timpul, cu adversarii care pornesc la intervale de timp regulate, cu natura, cu dealurile, vaile si desisurile...E interesanta aceasta disciplina sportiva, o recomand oricarei categorii de varsta. Pe mine personal ma deconecteaza total si de fiecare data cand particip la un concurs ma rup complet de realitate si ma concentrez doar asupra traseului. E placut sa alergi prin padure, sa vezi zone faine, sa traversezi diferite tipuri de vegetatie si diverse forme de relief. In linii mari cam asta e!
Am sa amintesc ca in decursul anilor s-a dezvoltat si orientarea pe schiuri si orientarea cu mountain-bikeul, ramuri la fel de frumoase, dar mai putin tehnice din punc de vedere al orientarii. Ideea e sa faci cat mai multa miscare si sincer sa fiu nu ma supar niciodata cand particip la vreun concurs de acest fel. Cel mai castigat e sportivul in sine, indiferent de rezultatul pe care il obtine. So, just do it!

sportul :)

2008-06-16T17:00:00.000+03:00

Ce-as putea sa spun despre sport?
Eu am inceput sa practic sport de performanta de la 10 ani, si acum dupa 20 de ani pot sa spun ca pentru mine sportul inseamna multa munca, disciplina, sacrificii, pasiune. E faina senzatia cand faci sport, imima iti bate mai puternic, sangele iti clocoteste in vene, muschii incep sa se infioare si mintea o ia razna :)Mi-a placut sportul tot timpul si cred ca e un mod foarte placut de petrecere a timpului liber. Eu sunt pentru sport, cine mi se alatura?